Cum folosim și administrăm plantele medicinale

Plantele medicinale sunt o resursă foarte ieftină și accesibilă oricărei persoane interesate de sănătatea și menținerea vie a organismului său. Pentru ca plantele medicinale să fie utilizate cu ușurință în condiții casnice, fără nici un fel de dificultate, am recurs la diverse forme de întrebuințări atât pentru uzul intern cât și pentru uzul extern.

Află în acest articol care sunt modalitățile de a folosi plantele medicinale astfel încât să poți extrage total proprietățile acesteia și să eviți alterarea, diminuarea sau chiar dispariția activității terapeutice din urma folosirii lor.

Cum folosim plantele medicinale?

În general, plantele medicinale sau mai precis organele din plante medicinale, se folosesc fie singure, fie în amestec de plante, sau părți de plante combinate în diferite proporții pentru a obține un efect terapeutic.

Medicamentele obținute din produse vegetale, la fel ca și pe bază de substanțe chimice pure, de sinteză și naturale, sunt destinate atât „uzului intern” adică administrare pe cale bucală, cât și „uzului extern” adică aplicate pe părțile externe ale corpului nostru.

Cele mai întrebuințate forme de preparate în casă din plante medicinale destinate uzului intern sunt: infuzia, decoctul, maceratul, vinurile medicinale, pulberea, iar pentru uzul extern: oțeturile medicinale, cataplasmele, băile medicinale, inhalațiile, gargarismele, uleiurile, etc.

Cu excepția pulberilor, toate celelalte forme precizate mai sus constituie forme de extracție, mai mult sau mai puțin selectivă, a principiilor active din plantă, cu ajutorul, după caz, a apei, alcoolului, vinului, oțetului și uneori a uleiului vegetal.

Pentru a obţine substanţele medicamentoase din plantele medicinale, se pot utiliza diferite procedee de preparare ca: infuzie, decoct, macerat, tinctura, etc. care în general se bazează pe extracţia principiului sau a grupului de principii active, folosindu-se dizolvanţi ca: apa, vinul, alcoolul, oţetul, uleiul, etc. Odată cu principiul activ se extrage şi unele substanţe secundare, care uneori au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantei medicinale.

Preparate medicinale pentru uzul intern

Cele mai simple forme de utilizare în uz intern ale plantelor medicinale sunt:

1. Ceaiurile medicinale

Ceaiurile medicinale au proprietăți vindecătoare. Ele sunt perfecte pentru persoanele care doresc beneficiile oferite de plante însă nu vor să ia pastile.
Ceaiurile medicinale care se pot prepara prin infuzie, decoct şi macerare.

Infuzia

Infuzia este forma cea mai frecventă de folosire în condiții casnice a plantelor medicinale. În general se folosește această formă ori de câte ori trebuie obținute principiile active din produse vegetale mai gingașe (ţesuturi friabile) cum ar fi florile frnzele sau părțile aeriene care conțin principii active termostabile și greu solubile la rece. Unele plante medicinale ca florile de tei, muşeţelul, frunzele de mentă, etc. se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ (uleiul volatil) dispare.

Infuzia se obține prin opărirea plantelor uscate și mărunțite sau prin opărirea platelor proaspete.

Infuzia este forma cea mai obişnuită de extracţie a substanţelor active din plantele medicinale. Poate fi: infuzie la rece şi infuzie la cald.
Infuzia la rece se prepară lăsând planta proaspătă sau uscată fărâmiţată să stea acoperită cu apă rece timp de 6 până la 16 ore. După acest timp, se amestecă conţinutul şi se strecoară. Se bea rece sau uşor încălzit.

Infuzia fierbinte. Pentru aceasta se acoperă planta proaspătă sau uscată cu apă clocotită. Se acoperă vasul şi se lasă să infuzeze cu planta 3-10 minute, după care se strecoară.

Modul de preparare: se pun una doua lingurițe din planta mărunțită într-un vas de ceramică sau emailat, peste care se toarnă 250 ml apă clocotită, se acoperă vasul timp de 15-30 minute (agitând din când în când) și apoi se filtrează printr-o strecurătoare. Valabilitatea unei infuzii este de 12 ore, dacă este ținut la temperatura camerei.

Decoctul

Decoctul (sau popular fiertură) se realizează prin fierberea în apă timp de 15-30 minute a plantei medicinale, în funcţie de plantă. Soluţia extractivă apoasă astfel obţinută se filtrează fierbinte, apoi peste plantă se mai adaugă o cantitate de apă fierbinte pentru a completa pierderile prin evaporare. . Părțile aeriene ale plantelor se fierb timp de 15 minute, iar scoarța, rădăcina, fructele, seminţele și rizomul 30 minute. Valabilitatea decoctului este de 12 ore, dacă este ținut la temperatura camerei.

În mod obișnuit atât infuzia cât și decoctul preparate în casă mai sunt cunoscute și sub denumirea de ceaiuri.

Maceratul

Maceratul se obține prin menținerea, un anumit timp, a plantei medicinale în apă rece, vin, alcool, etc. pentru extragerea principiilor active. Macerarea durează între câteva ore și mai multe zile sau săptămâni (agitând din când în când), în funcție de plantă. Se filtrează prin tifon şi se administrează în aceeaşi zi.

Macerarea, se efectuează, de la caz a caz, atât la rece, cât și la cald.

Macerarea la rece se utilizează în cazul plantelor medicinale ale căror principii active se dizolvă în apă la temperatura camerei (15-25°) și se alterează la temperaturi mai ridicate.

Macerarea la rece cu ajutorul apei este procesul cel mai des utilizat în condițiile casnice. Este recomandat să se folosească apa proaspăt fiartă și răcită și menținerea amestecului un timp determinat la temperatura camerei (15-25°).

Acest procedeu este indicat pentru plante care conțin mucelagii și care se extrag la rece, ca de exemplu: valeriană, rădăcini de nalbă mare, frunzele și ramurile de vâsc, semințe de in, etc. Materia primă vegetală fragmentată sau întreagă se menţine în contact cu cantitatea de apă potabilă prescrisă un timp de 1-12 ore, agitând din când în când.

Macerarea la rece cu alcool de diferite concentrații sunt denumite tincturi. De regulă aceste forme preparându-se în farmacie și de către industria chimio-farmaceutică.

Macerarea la cald denumită atât digerare se realizează cu solventul încălzit la 40-60°. Solvenții folosiți în acest caz sunt aoa, alcoolul, amestecul lor și uleiul.

Macerarea la cald este un procedeu folosit din timpurile îndepărtate de către strămoșii noștri pentru prepararea uleiului de mușețel sau de sunătoare. deși aceste forme medicamentoase nu mai sunt folosite în terapia științifică, totuși oamenii le prepară și le utilizează încă.

Se recomandă atât infuzia, decoctul cât și maceratul la rece să se prepare numai în cantitatea necesară pentru 24 de ore și să fie conservate la rece, deoarece o păstrare mai îndelungată favorizează dezvoltarea microorganismelor care degradează și inactivează principiile active. De altfel acestea pot provoca serioase deranjamente la stomac, în cazul în care vor fi folosite în uzul intern.

De altfel se mai recomandă ca părțile de plante sa fie în prealabil bine spălate cu apă (operațiune care trebuie efectuată repede) pentru a îndepărta pământul, nisipul și alte impurități, unele hidrosolubile.

2. Tinctura

Tinctura este un preparat lichid, sub formă de soluție alcoolică, hidroalcoolică sau eteroalcoolică, obținut prin extracția unui produs vegetal, la temperatura camerei.

În medicina casnică, această formă farmaceutică se obţine prin macerarea materiei prime vegetale în alcool etilic de 40-70 grade.

Pentru prepararea tincturii se foloseşte planta proaspătă sau uscată, cu excepţia valerianei şi cerenţelului. Este preferabil ca pentru prepararea tincturii să se întrebuinţeze planta proaspătă. Se taie bucăţi planta, rădăcina se taie felii, florile se desfac petală cu petală, fructele se strivesc uşor. Apoi se pun într-un vas, care se poate închide ermetic, se acoperă planta cu alcool. Se lasă vasul la temperatură moderată şi se agită zilnic. Se lasă la macerat conform prescripţiilor. După aceea se presează planta, se strecoară dacă este necesar. Deşi tinctura se poate păstra timp îndelungat, se recomandă, totuşi, să se prepare anual. Se administrează sub formă de picături, luate cu apă, ceai sau pe zahăr.

3. Pulberea de plantă

Numeroase produse vegetale și în special frunzele, părțile aeriene, scoarțele și uneori părțile subterane se administrează sub formă de pulbere.

Pulberea de plantă se obţine pisând planta într-un mojar sau măcinând-o în râşniţă, dacă vrem să obţinem o pulbere mai fină. Pulberea nu se păstrează timp îndelungat, deoarece substanţele aromatice conţinute se evaporă foarte uşor. Pulberea se administrează, de obicei, dizolvată în apă, lapte, supă sau alte lichide.

4. Siropurile medicinale

Siropurile medicinale sunt soluţii extractive apoase, de consistență vâscoasă, cu un conținut ridicat de zahăr (640 g zahăr la 360 ml lichid).

Siropurile se prepară în două feluri:

din soluții extractive apoase (infuzii, decocturi, macerate) la care se adaugă zahăr sau miere
din fructe sau legume presate (afine, mure, cătină-albă, coacăze-negre etc.) Se storc fructele și se obține siropul natural, la care se adaugă zahăr sau miere.

În general, siropurile din plante medicinale se prepară dizolvând zahărul într-o soluţie ce conţine substanţele medicamentoase aflate în planta medicinală (macerate, infuzii, decocturi). Dizolvarea zahărului se face la rece sau la cald. Siropul se prepară în vase smălţuite. Apă care se evaporă în timpul fierberii se completează cu apă fierbinte. Siropurile se strecoară (filtrează) fierbinţi prin tifon, direct în sticle uscate, de capacitate mică, se completează bine şi se astupă imediat. Se păstrează la rece.

5. Vinul medicinal

Vinul medicinal este o formă farmaceutică obţinută din materii prime vegetale fragmentate, dar macerate în vin. Se folosesc 30-50 g de plantă medicinală la un litru de vin vechi şi de bună calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. După 7-10 zile se strecoară. Se lasă în repaus 24 ore, apoi se adaugă zahărul după gust. Vinurile medicinale sunt destinate uzului intern, în special, pentru stimularea poftei de mâncare, scop în care se administrează cu jumătate de oră înainte de masă. Nu se recomandă celor cu gastrite hiperacide, hipertensivilor şi celor cu afecţiuni hepatice. Nu se administrează copiilor.

Exemple: vinul de ceapă, vinul de urzică, etc.

6. Cidrul

Cidrul este un vin obținut din fructe prin fermentație naturală. Aceasta se prepară din mere dulci, măceșe, etc. Fermentația durează patru șase săptămâni, în funcție de temperatura camerei. După temperatura fermentației, cidrul devine limpede și se trage cu ajutorul unui furtun, în sticle, care sunt păstrate la răcoare. Valabilitatea cidrului este de două-patru luni, ținut la temperatura camerei.

Preparate medicinale pentru uzul extern

Ca forme de uz extern se întâlnesc următoarele forme de administrare ale plantelor medicinale:

1. Oţeturile medicinale (aromatice)

Se prepară prin macerarea plantelor medicinale mărunţite în oţet de vin, în cantitate de 50-100 g plante medicinale la un litru de oţet. Timpul de macerare este de 7-8 zile după care se filtrează prin tifon, iar la sfârşit conţinutul tifonului se presează. Oţeturile medicinale se administrează numai în uz extern.

Exemple: oțet de trandafiri, oțet cu foi de ceapă, oțet cu coajă de lămâie, oțet de mere cu sare.

2. Uleiurile medicinale

Pentru prepararea extractelor uleioase de plante medicinale, se utilizează, în special, florile. În afară de scopurile medicinale, uleiurile se întrebuinţează şi pentru îngrijirea pielii. Cel mai valoros ulei este cel de sunătoare, dar se poate prepara şi din flori de muşeţel, levănţică, cimbrişor, rozmarin şi sovârv. Extractele uleioase se pot amesteca câte două sau câte trei. Uleiurile se păstrează în recipiente etanşe.

Uleiul medicinal se obține prin macerarea în ulei comestibil de bună calitate, obţinute prin presare la cald (ulei de măsline sau de floarea-soarelui, etc.), un timp variabil (de obicei între patru și șase săptămâni, agitându-se zilnic conţinutul), într-un loc ferit de soare, după care se filtrează prin pânză și se păstrează în sticle de culoare închisă la răcoare și la întuneric.

3. Unguentele

Unguentele sunt preparate farmaceutice de consistență semisolidă, destinate aplicării pe piele sau mucoase, în scop terapeutic sau de protecție. Se prepară într-o bază de unguent (vaselină, ceară naturală, unt, untură), în care se incorporează tinctura, extract sau pulbere de plante. Câteva exemple: unguent de rășină de brad, unguent cu gălbenele, unguent cu muguri de plop- negru.

4. Inhalaţia

Inhalaţia se obţine din plante medicinale bogate în uleiuri volatile care se pun în vase smălţuite sau de porţelan, peste care se adaugă o anumită cantitate de apă clocotită. Vaporii de apă saturaţi în uleiuri volatile acţionează când pătrund prin inhalare în căile respiratorii.

5. Gargarisme

Gargarismele reprezintă un mod de dezinfectare a cavității bucale și a faringelui cu ajutorul unor infuzii sau decocturi obținute din plantele medicinale.

Se prepară ca infuzie sau decoct din plante medicinale folosindu-se sub formă de gargară în stomatite, afte, amigdalită, abcese dentare, etc.

6. Inhalații

Inhalațiile se prepară fie din plante aromate prin infuzare, fie din uleiuri volatile, puse direct în apa clocotită. Bolnavul ține capul deasupra vasului în care s-a preparat infuzia ori s-au turnat 20-30 de picături dintr-un ulei volatil. Vaporii de apă venind în contact cu planta aromatică antrenează sub formă de picături fine uleiul volatil. Acești vapori inhalați de bolnav pătrund în căile respiratorii exercitându-se activitatea lor medicamentoasă. Capul se acoperă cu un prosop, în așa fel încât pierderile de vapori să fie cât mai mici, iar respirația trebuie să fie profundă. Inhalația durează aproximativ 20 de minute.

7. Cataplasmele, prişniţele sau oblojelile

Cataplasmele, denumite popular prişniţe sau oblojeli sunt destinate uzului extern și este un preparat de consistența unei paste moi, obținută prin zdrobirea sau fierberea produsului vegetal. Aceata se pune pe un tifon sau o bucată de pânză de bumbac curată și se aplică pe locul afectat.

Se pune și între două bucăți de pânză fină pentru a putea fi aplicată și ridicată ușor de pe partea bolnavă. Când se reînoiește aplicarea unei cataplasme se recomandă să se prepare mai întâi noua cataplasmă, apoi să se ridice cea veche ca să nu se răcească locul unde ea a fost aplicată.

Cataplasma se aplică direct pe piele pentru a se obţine un efect revulsiv, emolient sau antiinflamator. Prin acest mod de utilizare se aplică şi unele măşti cosmetice.

Dintre cataplasmele mai folosite amintim: cataplasma de făină de in (cataplasmă emolientă) și cataplasma de făină de muștar.

8. Băile medicinale

Băile fitoterapeutice sunt forme de utilizare a plantelor medicinale în uzul extern, sub formă de băi. Pentru a obţine un amestec de plante pentru băi (ceaiuri balneologice), plantele fragmentate se introduc într-un săculeţ din tifon dublu. După umectare, săculeţul cu plante se fierbe, conform indicaţiei, 10-30 minute, la foc domol, în 3-5 l apă, care se pune apoi în cada de baie cu apă la o temperatură potrivită.

9. Băile locale

Băile medicinale sunt o altă formă de folosire de uz extern a plantelor și se obțin prin introducerea lor în apă fierbinte, în prealabil mărunțite (aproximativ 500 g pentru o baie) și puse într-un sac de pânză fină. de asemenea se poate folosi direct infuzia sau decoctul care se toarnă în apa de baie adusă la temperatura ce o poate suporta corpul.

Acestea se prepară la fel ca băile medicinale, dar în cantităţi mai mici de lichid şi se recomandă în cazul unor plăgi purulente, hemoroizi, etc.

Pentru ca plantele medicinale să-şi păstreze calităţile şi efectul asupra organismului, trebuie preparate în mod adecvat şi potrivit scopului urmărit, acest aspect fiind mult mai important decât cantitatea pe care o administrăm.

Dintre băile medicinale cele mai frecvent utilizate amintim: baia de făină de muștar în care se introduc picioarele și care necesită 100-125 g de făină de muștar pentru o baie.

De reținut!

Substanțele active ale plantelor medicinale pot avea efecte adverse și pot interacționa între ele diminuând sau accentuând efectul lor. În plus, plantele medicinale pot interacționa cu medicamentele farmaceutice sau alopate. De aceea este important să:

– cerem sfatul unui medic sau fitoterapeut înainte de a începe o terapie alternativă, când urmăm deja un tratament medicamentos sau când optăm pentru consumul concomitent al mai multor plante;

– pentru a evita autodiagnosticarea, cerem sfatul unui medic sau fitoterapeut;

– citim contraindicațiile și să respectăm doza și modul de administrare.

Idei și rețete ale preparatelor medicinale, vor urma în articole viitoare.

Resurse:

Plante medicinale spontane din Romania, Mihaela Temelie

Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ovidiu Bojor;

Să ne cunoaștem plantele medicinale, proprietățile lor terapeutice și modul de folosire, Gr. Constantinescu Elena Hțieganu- Buruiană

Remedii naturale- ghidul plantelor medicinale vol 1, Gheorghe Mohan