Categorii
Articole blog

Reguli de recoltare, curățare, uscare și conservare a plantelor medicinale

Sunt multe plante medicinale care au fost folosite ca medicamente de mii de ani. Plantele pot avea atât proprietăți culinare, cât și medicinale.

Multe părți ale unei plante pot fi folosite în scopuri culinare sau medicinale. Articolul de față prezintă detalii despre utilizarea plantelor în general. În unele cazuri, o parte a unei plante poate fi comestibilă, în timp ce o altă parte este toxică, așa că trebuie să aveți grijă. Consultați întotdeauna secțiunea de pericole pentru fiecare plantă.

Plantele culinare sunt folosite pentru gătit și sunt folosite pentru frunzele lor aromate; altele au semințe picante, tulpini care pot fi confiate sau bulbi care au arome puternice.

Etapele utilizării plantelor medicinale 

Este cunoscut faptul că, de la locul de origine al plantei până la produsul vegetal folosit, vom parcurge mai multe etape, fiecare având o deosebită importanţă:

  1. Identificarea plantelor medicinale şi a zonelor lor de răspândire
  2. Recoltarea plantelor medicinale care presupune mai multe etape:

a. perioada şi momentul recoltării;
b. tehnici generale de recoltare;
c. transportarea plantelor proaspăt recoltate;
d. curăţirea, selectarea şi fasonarea plantelor medicinale.

3.  Uscarea plantelor medicinale;

4.  Conservarea (păstrarea) plantelor medicinale.

Tehnici generale de recoltare

Este important de cunoscut că, pentru obţinerea unor produse de bună calitate, se aplică anumite tehnici sau metode, procedee de recoltare. Pentru unele părţi de plantă se utilizează anumite metode şi cu totul altele se folosesc pentru alte părţi. În plus, sunt unele produse care se recoltează prin tehnici cu totul speciale, care nu se potrivesc la recoltarea altor produse.

Părți recoltabile din plantă

Florile şi inflorescenţele, înţelegând prin inflorescenţe formaţiuni care cuprind mai multe flori la un loc sau alăturate, se recoltează cu mâna sau cu foarfeca. Florile mari se recoltează cu mâna. La fel se recoltează, când este cazul, numai anumite părţi din floare (petale). Cu foarfeca se taie inflorescenţele.

Astfel că, florile se adună cu mâna și în cazuri rare, exemplu la mușețel, se întrebuințează niște piepteni speciali, care te vor ajuta să ai mai mult spor.

Ele vor fi culese cu partea verde de la baza petalelor, adică cu caliciu, sau fără caliciu (învelișul extern al unei flori, fiind alcătuit din totalitatea petalelor acelei flori), după cum se cere la fiecare plantă în parte.

Se curăță tot ce este străin și se usucă în straturi subțiri, cu mare grijă, pe coale de hârtie pentru a se păstra curate. Culesul lor se face, de regulă, în toiul înfloritului.

Frunzele se adună cu mâna, se curăță de tulpinile ce se pot rupe odată cu ele la cules și de codițele lor, când sunt prea mari și groase. În general frunzele se adună cam înainte de înflorire.

Frunzele se recoltează manual, prin curățare sau prin culegere, mai rar prin tăiere cu foarfeca. Curățarea se aplică atunci când se recoltează deodată toate frunzele de pe tulpină sau de pe ramuri. Tulpina, de exemplu, se prinde de vârf cu o mână, apoi se cuprinde din apropiere cu cealaltă mână care, trasă în josul plantei, adună în palmă toate frunzele, detaşându-le una după cealaltă. La fel se recoltează şi frunzele de pe ramuri. Dacă se recoltează numai frunzele ajunse la maturitate, celelalte fiind lăsate să-şi continue creşterea urmând să fie recoltate în alte etape, se culeg una câte una. Frunzele foarte mari, care crescând la baza plantelor se întind în apropierea pământului, se recoltează prin tăiere cu secera sau foarfeca. În general, frunzele se culeg fără codiţe (peţiol). În puţine cazuri, ca la mătrăgună, când şi peţiolii sunt bogaţi în principii active, se recoltează împreună cu frunzele.

Părţile aeriene ale plantelor, tulpinile înfrunzite cu ramuri şi flori se recoltează prin rupere şi prin smulgere cu mâna, dar şi prin tăiere cu foarfeca, secera. De la plantele prea înalt crescute, precum şi de la cele cu baza lemnoasă, se recoltează numai vârfurile înflorite, ierboase.

Iarba (tulpinile cu frunze și flori) se taie cu secera, sau cu un cuțit, nu chiar de la pământ ci mai de la înălțime, ca să nu tăiem și tulpini groase de tot care nu sunt folositoare.

De obicei se fac snopuri mici, ca să poți umbla mai ușor cu planta culeasă.

Iarba se adună tot în perioada de înflorire.

Părți din planta medicinală

Rădăcinile se scor din pământ cu o cazma. Unele plante cresc în miriști și rădăcinile lor se scot odată cu arătura. Odată scoase din pământ se spală cu apă, totdeauna rece. Se aruncă rădăcinile lemnoase, găunoase sau prea subțiri. Cele bune se usucă înșirându-le pe ață, sau se pot întinde chiar pe jos în strat subțire. Când sunt prea lungi se taie în bucăți mai mici. Unele din ele trebuie cojite imediat, ce se scot din pământ. Perioada de culegere este primăvara sau toamna.

Rădăcinile şi rizomii se recoltează prin smulgerea plantelor, prin scoaterea cu cazmaua sau hârleţul, prin săparea unor gropi sau şanţuri. Plantele uşor înrădăcinate se smulg. Cele cu rădăcini mai puternice se scot cu cazmaua sau hârleţul; când rădăcinile sau rizomii sunt mari şi adânc înfipte în pământ, se sap gropi sau şanţuri care urmăreşte traseul rădăcinilor lungi, pentru a nu lăsa îngropate părţile căutate şi de valoare. Şanţurile şi gropile, indiferent de mărimea lor, se astupăimediat, pentru nivelarea terenului. Recoltarea rădăcinilor şi rizomilor se face cu grijă, lăsând în teren destule plante, încât recoltarea să nu fie urmată de distrugerea speciei prin dispariţia ei din locurile de creştere.

Semințele se culeg când sunt coapte complet, se curăță prin vânt sau site și se usucă.

Se întrebuințează numai cea de pe ramurile tinere. Aceasta se usucă destul de repede și se ambalează de obicei în saci.

Scoarţele de pe ramuri şi de pe tulpini se recoltează cu bricege sau cuţite. Se crestează mai întâi scoarţa într-un loc, de jur împrejurul ramurii sau tulpinii, cu o tăietură inelară, pătrunzând până la partea tare, lemnoasă, fără a reteza de pe copaci ramuri sau tulpini prea mari sau prea multe, pentru a nu se usca copacul.  Nu se vor tăia mai multe ramuri şi tulpini de câte se pot decoji în aceeaşi zi, deoarece mai târziu nu se mai desprind de pe lemn.

Mugurii se culeg cu mâna, unul câte unul, căutându-i pe cei de mărime corespunzătoare, observând să nu fie deschişi.

Fructele se recoltează cu mâna, prin secerare, treierare şi uneori prin batere şi scuturare.

Plante toxice (otrăvitoare). Plantele care conţin substanţe toxice (otrăvitoare) se recoltează, se transportă, se prelucrează şi se păstrează astfel, încât să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea celor care le recoltează şi le mânuiesc, a altor persoane, viaţa şi sănătatea animalelor, precum şi puritatea mediului înconjurător. Plantele toxice se recoltează numai de persoane adulte. Cea mai mare importanţă trebuie să se acorde faptului că recoltarea, mânuirea şi prelucrarea plantelor toxice nu se vor face în nici un caz cu ajutorul copiilor. Lipsa de experienţă, atenţia redusă, imposibilitatea de a înţelege consecinţele, sensibilitatea mărită a organismului în creştere faţă de unii agenţi toxici sunt argumente suficiente pentru a explica necesitatea excluderii copiilor de la această activitate, ori câte măsuri de protecţie s-ar lua.

Folosirea mănuşilor de protecţie este obligatorie. De asemenea, este absolută necesară spălarea mâinilor cu apă şi săpun după lucru şi înainte de a mânca, fuma, etc.; ducerea mâinilor la ochi, gură, nas pe tot timpul lucrului este interzisă.

Ultima observaţie se referă la interzicerea de a arunca apa în care se spală plantele toxice în heleşteiele, iazurile, bălţile, lacurile, din care se adapă animalele domestice şi sălbatice, în fântâni sau ape curgătoare.

Reguli de culegere a plantelor medicinale

  • Este de altfel important de știut că principiul activ nu se găsește în aceeași cantitate și sub aceeași formă decât într-un anumit timp din viața plantei: înainte de înflorire, în timpul înfloririi sau lamaturitate. Altfel spus, plantele pot fi valoroase cu adevărat într-o anumită etapă și în acea etapă ele se culeg.
  • Este important de ținut cont că nu putem culege plantele într-un mod sălbatic, distrugând tot ce găsim. Nu se va smulge planta întreagă, când avem nevoie numai de anumite părți din ea. Trebuie să ne gândim că în următorii ani ne vom dori să mai strângem plante și deci trebuie să le ocrotim înmulțirea.
  • Plantele otrăvitoare vor fi adunate cu mare băgare de seamă, pentru a înlătura accidentele, apoi se vor depozita deoparte.
  • În general culegerea de plante se va face pe vreme frumoasă, când plantele sunt uscate; nu după vreo ploaie sau cu roua pe ele.
  • Adunarea lor se face în coșuri, fără să apăsăm plantele. Ce adunăm într-o jumătate de zi sau o zi se duce acasă, unde se mai trec prin mână odată pentru a le curăța de murdării sau alte buruieni străine. Se pun apoi la uscat.
  • Plantele pe care le culegem trebuie să le păstram într-un loc curat și să protejăm acele părți din plante mai gingașe cum sunt florile.

Transportarea plantelor proaspăt recoltate

Imediat după recoltare şi înainte de a fi transportate spre locurile de uscare, produsele vegetale medicinale nu se aşează direct pe pământ. O astfel de mânuire înseamnă lipsă de grijă faţă de păstrarea lor în stare de curăţenie. Se interzice, de asemenea, aşezarea lor în grămezi, pentru că este urmată de transpiraţie şi încălzire. Produsele încinse fermentează; căldura şi fermentarea distrug principiile active. Are loc tot atunci schimbarea culorii produselor, adesea până la înnegrirea totală, apoi dezvoltarea unor mucegaiuri, apariţia unor mirosuri străine.

Transportarea plantelor medicinale

Pentru transport, frunzele se încarcă, aşezându-le cât mai afânat cu putinţă în coşuri sau lăzi. Folosirea sacilor sau pungilor de plastic este total interzisă, deoarece nu permit circulaţia aerului în interior, grăbesc foarte mult transpiraţia, încălzirea şi urmările lor duc la degradarea rapidă a produselor vegetale. În plus, materialele plastice absorb în proporţie mare uleiurile volatile care dau mirosurile plăcute plantelor aromatice şi au adesea acţiuni medicinale importante.

Florile se transportă în lăzi căptuşite cu hârtie curată (nu ziar) sau în coşuri.

Fructele zemoase se adună şi se transportă în lădiţe înalte de 10-15cm., ca să nu se strivească, deoarece sucurile fructelor strivite se preling pe fructele întregi, grăbind apariţia proceselor de fermentaţie.

Transportarea plantelor toxice se face separat de alte plante.

Curăţirea, selectarea şi fasonarea plantelor medicinale

Înainte de uscare se efectuează mai multe lucrări pregătitoare: curăţirea, selectarea şi fasonarea, care au ca scop obţinerea unui produs cât mai curat, uniform, aspectuos şi de bună calitate, corespunzător viitoarei sale utilizări în scopuri medicinale.

Curatarea plantelor medicinale

Curăţirea şi selectarea urmăresc înlăturarea corpurilor străine cum sunt: pământul, nisipul, pietrişul, plantele străine sau părţi din plante străine şi, de asemenea, înlăturarea părţilor nefolositoare din planta medicinală recoltată. Acestea din urmă sunt denumite şi impurităţi.

Pământul, nisipul şi pietrele rămase pe rizomi şi rădăcini sau cuprinse între firele lor se îndepărtează prin scuturare puternică, uneori prin frecare cu peria şi adesea prin spălare cu apă multă. Aceste corpuri străine aderă puternic la produse în timpul uscării, aşa încât îndepărtarea lor ulterioară se face cu mult mai greu.

Din cauză că prin dizolvare unele principii active se pot pierde, pierzându-se astfel valoarea terapeutică a produselor, spălarea trebuie să se facă repede, după care apa se va scurge bine, iar rădăcinile şi rizomii se vor întinde la soare până se zvântă.

Se înlătură şi părţile nefolositoare din planta medicinală, care nu constituie produsul cerut şi se consideră impurităţi: resturile de tulpini aeriene recoltate odată cu rădăcinile şi rizomii plantelor, codiţele unor frunze, flori sau fructe, părţile lemnifiate ale tulpinilor ierboase, resturile de lemn de pe scoarţe, frunzele dintre flori sau fructe, uneori fructificaţiile din inflorescenţe, rădăcinile ajunse prin smulgere între părţile aeriene, părţile îngălbenite, brunificate, uscate, mucegăite, atacate de dăunători, etc.

Pentru produsele din grupa fructelor, separarea corpurilor străine şi a impurităţilor se face prin cernere, prin vânturare manuală ori mecanică sau, chiar, prin afundare în apă.

Lucrările de fasonare sunt necesare pentru a da produsului vegetal medicinal mărimea corespunzătoare, forma potrivită şi aspectul pe care trebuie să-l aibă. De mărimea diferitelor produse depinde în mare parte aspectul lor, uniformitatea, dar şi bunul mers al uscării, ambalării, prelucrării ulterioare.

Fasonarea scoarţelor, care la decojire capătă dimensiuni prea mari, se face prin tăiere în fragmente de mărimi corespunzătoare, de obicei de 10-20cm.

Când produsul este format din părţi aeriene ale plantei, se scurtează tulpinile prea lungi, îndepărtând părţile desfrunzite.

Rizomii şi rădăcinile prea lungi se taie în fragmente de lungimi potrivite, de obicei între10- 15cm. Dacă sunt mai groase, rădăcinile şi rizomii se despică de-a lungul, o dată sau de mai multe ori sau se toacă în felii subţiri denumite rondele.

Dacă timpul şi alte condiţii sunt favorabile, unele dintre operaţiile de curăţire, selectare şi fasonare se pot face chiar la locul recoltării. În mod obişnuit, operaţiile pregătitoare se efectuează însă numai după ce produsele recoltate se transportă la locul de uscare.

USCAREA PLANTELOR MEDICINALE

Uscarea înseamnă îndepărtarea apei din produse. După cum se ştie, apa din produsele vegetale proaspăt recoltate produce transpiraţie, încălzire şi fermentaţii, procese care distrug principiile active, permit mucegăirea, schimbă culoarea şi mirosul produselor. Plantele uscate nu mai suferă aceste modificări şi îşi păstrează calităţile timp îndelungat. De asemenea, greutatea lor scade mult, în oarecare măsură scade şi volumul.

Uscarea plantelor medicinale se începe cât se poate de repede după recoltare. În realitate, pierderile de apă prin evaporare încep de la sine, imediat după recoltare, dar asigurarea unor anumite condiţii este absolut necesară pentru a mării viteza de uscare şi pentru a favoriza uscarea întregului material. În special, florile, frunzele şi fructele moi trebuie puse la uscat în cel mult 2-3 ore de la recoltare. Întârzierea, ca şi încetinirea, prelungirea uscării au ca urmări descompunerea principiilor active, brunificări, mucegăiri.

Uscarea se poate organiza în încăperi goale, poduri, magazii, pătule, şuri, şoproane, pe prispe, balcoane, sub acoperişuri improvizate, precum şi la soare, în locuri deschise.

La soare se usucă, de obicei, rădăcinile de păpădie, rizomii de pir, scoarţele de călin, de cruşin, cozile de cireşe şi vişine, florile albe, florile de lumânărică. Celelalte produse, dacă se usucă la soare, se decolorează sau îşi pierd principiile active. Pentru uscare se mai obişnuieşte ca unele produse, mai ales vârfurile înflorite (de exemplu sunătoarea), să fie legate în mănunchiuri sau buchete care se agaţă pe sfori, sârme întinse în locuri adăpostite.

Durata uscării în timpul verii este de 3-8 zile pentru flori, frunze şi ierburi subţiri, 10-14 zile pentru frunze groase şi părţi aeriene, 14-21 zile pentru scoarţe, rădăcini. Primăvara şi toamna, aceste termene sunt aproximativ de două ori mai lungi. Pentru uscare pot fi folosite rame confecţionate din nuiele, şipci, scândură sau plase de sârmă.

Curăţenia în spaţiile de uscare este foarte importantă. Deoarece adesea plantele trebuie întinse pe podele, după curăţire acestea se acoperă cu rogojini sau cu hârtie curată, dar nu cu folii de material plastic.

Produsele toxice se vor usca separat, în condiţii de siguranţă.

Trierea produselor vegetale medicinale după uscare este necesară, deoarece prin uscare mai au loc unele schimbări de culoare. Fructele fermentate, florile şi frunzele îndoite sau presate în timpul transportului se înnegresc, cele recoltate prea târziu se îngălbenesc, se brunifică ori se înnegresc. Trierea se face manual.

Când produsul vegetal este destul de bine uscat, se sfarmă între degete, cu mici trosnituri. Scoarţele, rădăcinile şi rizomii nu rezistă la îndoire şi se rup cu zgomot. Fructele uscate pot fi sfărâmate, iar când sunt mişcate şi se lovesc unele de altele produc un sunet caracteristic.

Plantele medicinale uscate poartă denumirea de droguri.

CONSERVAREA PLANTELOR MEDICINALE

Plantele uscate destinate utilizărilor casnice se păstrează în borcane bine închise, pungi de hârtie, cutii de tablă, carton sau de lemn, tapetate în interior cu hârtie albă. La păstrarea plantelor uscate este foarte important ca acestea să fie ferite de umiditate.

Conservarea plantelor medicinale

Toate recipientele ce conţin produse vegetale medicinale, trebuie să aibă o etichetă lizibilă cu numele plantei pentru a nu fi confundate. Recolta veche nu trebuie amestecată cu cea nouă, ci trebuie ambalate separat. Cu cât planta este mai veche, cu atât şi-a pierdut din proprietăţile sale terapeutice. Spaţiile de depozitare trebuiesc să fie complet uscate, bine aerisite pentru a nu păstra umiditatea.

Alte reguli generale ale culesului de plante:

De la locul de creștere a plantelor până la cana noastră cu ceai, sunt câteva etape pe care ar trebui să le parcurgem cu precizie și la timpul potrivit. Noi vom lua în calcul următoarele aspecte:

Etapa 1: identificarea plantelor medicinale;

Etapa 2: colectarea la timp și a organelor potrivite (flori, tulpini, frunze, seminte, fructe, rădăcini, rizomi, etc.);

Etapa 3: uscarea și păstrarea plantelor medicinale;

Etapa 4: prelucrarea și chiar ambalarea lor;

Etapa 5: cunoașterea valorii terapeutice și modul de utilizare.

În articolul de față vom pune accent pe prima etapa, care este cea mai importantă, deoarece de precizia acestei etape, vor depinde și celelalte: identificarea plantelor medicinale.

Recunoașterea plantelor medicinale poate fi uneori dificilă din cauza diversitații lor, de aceea dacă ai o experiență mică sau dacă ești neinițiat și ești interesat să cunoști mai multe despre plantele medicinale, te invităm să iei în calcul noțiunile introductive de mai departe.

Resurse:

Plante medicinale spontane din Romania, Mihaela Temelie